Mai mult de jumătate din viață mi-am petrecut-o printre hârtii. Meseria mi-am ales-o la modul conștient, încă de când eram mică. Îmi aduc aminte foarte bine momentul în care am știut că vreau să lucrez la birou, cu acte.
Eram cu colegii mei din clasa a VI-A, culegeam cartofi de pe câmp. Era luna septembrie, perioada de la începutul școlii, când fiecare elev trebuia să facă o lună de practică, muncind. Soarele ardea pe cer, îmi era cald și foarte sete. Apa din sticluța mea era departe, în sacoșica de la marginea rândului de cartofi.
Mâinile mele erau pline de praf, unii cartofi erau mai îngropați și trebuia să mă chinui cu unghiile să-i scot din pământ.
În clipa aceea m-am gândit la părinții mei: cât de greu trebuie să le fie în fiecare zi să lucreze în soare și pe câmp. Erau țărani, harnici, împăcați cu soarta lor.
Atunci am știut ce nu vreau să fiu când o să mă fac mare.
Am ridicat ochii din pământ și am văzut-o pe doamna contabilă coborând din mașina. Avea o mapă în mână și niște hârtii în care nota sacii de cartofi pe care noi, copiii îi culesesem cu o zi înainte. Doamna contabilă a notat, apoi s-a urcat în mașină și a plecat la birou.
Birou, unde nu bate soarele, nu este praf. Mapă, acte, aer curat, liniste…
În mintea mea de copil se contura clar un drum. Am știut atunci că vreau să fiu contabilă.
Am ajuns să fiu expert, contabil, fiscal, auditor, practician în insolvență…ca să vezi! Multe hărtii, diplome. Viața mea era un deadline, continuu. Aveam ce mi-am dorit, hărtii, birou, salariați, responsabilități…
Emisfera mea stângă, cea responsabilă cu partea rațională era în mare activitate, lucra la foc continuu.
Într-o zi am văzut un filmuleț cu un băiețel de 3-4 anișori, după o serbare de Crăciun. Doamna educatoare îi spunea să zâmbească, să îi facă o poză.
Băiețelul a început să plângă spunând printre lacrimi: ”nu știu să zâmbesc, pe mine nu m-a învățat mama!”
Apoi a venit ziua în care fiica mea i-a spus bonei ”mami”!
Ceva s-a întâmplat! Am realizat că înainte de toate sunt MAMĂ!
Mi-am spus atunci că voi face tot ce îmi stă în putință ca fiecare copil să învețe să zămbească, să petreacă timp cu părinții lui, să se simtă iubit, să fie ascultat, să nu fie singur !
Aproape în același timp, din părți diferite au venit spre mine cele două întâmplări care m-au trezit din transa în care eram.
Viața este o transă, continuă!
Vrei să vezi că așa este?
Uite, îți propun să ne jucăm un pic.
Dimineață când te-ai trezit, te-ai spălat pe față și pe dinți. Ce temperatură avea apa?
Îmi poți spune te rog, de câte ori ai folosit periuța de dinți pe partea dreaptă? Dar pe partea stângă? Câte minute te-ai spălat pe dinți?
Vezi! Ai fost în transă! ????
Dar transa ta ca părinte, ca mamă sau ca tată, care este?
Acum, te rog închide ochii și derulează filmul zilei tale de ieri.
Cum a fost ziua ta ? Ai stat cu copilul tău ? Cât timp ? L-ai dojenit sau certat un picuț peste zi ? I-ai spus la culcare o poveste ? Ce emoție a simțit copilul tău după terminarea poveștii ?
