Împărtășesc aici o experiență pe care am avut-o de curând și care mie mi-a blocat mintea, pe moment.
Fac un mic istoric să înțelegi despre ce e vorba.
Vreau să-mi măresc echipa și dau frumos anunț pe o platformă (nu vreau să fac reclamă, dar este una de profil) în care spun clar și citeț că angajez economist senior, într-o firmă de contabilitate.
Anunț dat cu simț de răspundere și multă încredere în seriozitatea oamenilor.
Primesc CV-uri, selectez din ele, după ce dau de o parte casieri la supermarket, ofițeri bancari, strungari sau bucătari.
Totul în regulă până aici, mai mult sau mai puțin, zic!
Respir adânc și încep să sun candidații. Unii îmi confirmă telefonic și prin email prezența la interviu.
DAR, ori s-a inventat candidatul invizibil, ori au confirmat greșit anul unii dintre ei, să nu spun marea majoritate.
Cum sunt perseverentă, a doua zi o iau de la capăt cu avânt și ce mi-a mai rămas din speranță și vorbesc telefonic cu o doamnă care îmi spune, citez: “vreau să fiu respectată pentru seriozitate, cunoștințe profesionale și faptul că “nu sparg ușa la terminarea programului”.
Mamăăă, îmi zic în gând, uite că mai sunt și astfel de oameni, dacă facem abstracție de treaba cu spartul ușii care intră în categoria “distrugeri”.
Încerc să ascult răbdătoare păsul doamnei cu pricina, îmi susțin parcă propriul interviu de angajare și îmi fac în final “curaj” să o invit la un interviu.
Își dă acordul că vrea să vină, îi spun adresa unde urmează să susțină interviul (una centrală din București) și îmi răspunde sec “NU VIN!”
Rămân fără aer și fără cuvinte. Când îmi revin cât de cât, întreb firesc: ”Îmi puteți spune un motiv, vă rog?”
Răspunsul doamnei a fost următorul: “Când sunt atâtea spații de birouri libere, mă chemați să lucrez într-un apartament de bloc?”
Răspund timid că “blocul în care lucrăm este “locuit” exclusiv de firme”, dar respectabila doamnă îmi trântește brusc telefonul în ureche, nu înainte de a mă invita să intru pe site-ul firmei care a disponibilizat-o în septembrie anul trecut, să aflu cine este dânsa.
Pfff! Mă uit în jur, mă ciupesc nițel să văd dacă e real sau a fost doar în imaginația mea. Realizez că totul e real, lucru confirmat și de colegii de birou.
Ieri pe la prânz mă sună un număr necunoscut. Răspund politicoasă și doamna de la celălalt capăt al undelor îmi spune că “este la metrou, la stația … din centru”.
Întreb nedumerită cu cine vorbesc și îmi spune “Sunt doamna… Y și am vorbit ieri la telefon! Ați uitat?”
Îi răspund că îmi va fi greu să uit discuția cu dânsa, dar acum nu prea înțeleg care-i legătura cu metroul și mai ales cu mine!
“Interviul!” zice doamna.
Îi spun că n-am stabilit totuși niciun interviu cu dânsa.
“Păi, m-am răzgândit!” îmi răspunde sec doamna Y.
“Eu din păcate nu, doamnă Y!” și zdrang, îmi închide din nou telefonul, înainte de a-mi da posibilitatea să îi mulțumesc totuși pentru efortul ei.
Nu știu ce gândești tu, dar mie această experiență mi-a lăsat un gust amar și m-a cam pus pe gânduri.
Nu scriu des, dar acum simt nevoia să spun câteva lucruri cu care poți să rezonezi, sau nu.
Noi ”contabilii” muncim de “ne sar capacele”, suntem consumați nervos în fiecare zi, ni se provoacă tot timpul capacitatea de a înțelege, gândi și memora schimbările legislative aproape zilnice, NU petrecem suficient timp cu familia pentru că lunar e un “25” divizat și imperativ.
Tot acest roller coaster, nu cumva ne duce într-o zonă în care judecăm prea aspru și am uitat ce înseamnă compasiunea?
Am îmbrățișat definiv acel TREBUIE să fac, TREBUIE să fiu PERFECT!
E ca și când ai pană la mașină, dar tu mergi în continuare până la destinație și îți spui în gând că TREBUIE să ajungi la ora stabilită.
Poate ajungi, sau poate nu, dar cu ce preț?
Doamna Y a fost lecția din care eu am învățat că viața te poate duce într-un moment în care bați la ușa nepotrivită, pentru că dincolo de ea, poate se află ceea ce te-a adus în starea asta, în care ai nevoie de un altfel de ajutor, să intri un pic în ”service-ul auto” dacă îți pasă de tine.
Eu am înțeles încă o dată că a judeca, a râde de X, sau a fi nepoliticos cu Y, nu face decât să-ți ia din umanitatea care și așa e pusă zilnic la încercare.
Dacă a atins ceva și în tine, gândește-te de două ori înainte de a vorbi mai puțin frumos cu, sau despre o persoană. E un început!
