Skip to main content

Fac mai întâi o scurtă recapitulare a săptămânii.

În fiecare zi am ajuns la birou și am stat cu ochii cât ”cepele” pe Monitoare Oficiale, site-uri profesionale etc, pentru a vă trimite către voi cele mai ”calde” informații în aria mea de competență. M-am străduit să fiu aproape de fiecare dintre voi.

Acum, la final de săptămână mă declar învinsă, dar doar pentru ziua de astăzi!

Ceea ce era valabil până astăzi dimineață: plafon de 25% încasări mai mici, cel mult 75% dintre salariați în șomaj tehnic, 75% din venitul mediu brut etc, acum NU mai este valabil. Asta poate fi și o parte bună.

Îi spunem unui prieten mai devreme, că nu știu dacă să plâng sau să râd!

Am ales să mă bucur pentru că mi-am făcut treaba, așa cum am știut eu mai bine. Și o să continui să fac asta, în fiecare zi, de acum în colo.

Suntem cu toții conștienți că lucrurile se schimbă de la o zi la alta, ce să mai spunem de la o săptămână la alta. Totul este o provocare, atât pentru mine cât și pentru fiecare dintre voi.

În același timp, cu toții avem în această perioadă, încă două noi provocări:

  1.  să rămânem sănătoși mental, de preferat în izolare (cu un program bine stabilit, ca în vremurile bune, în care nu aveam timp să ”consumăm” știri despre covid-19)
  2. să rămânem viabili din punct de vedere economic (izolare nu înseamnă paralizie)

Ar fi de preferat să luăm fiecare zi, zi cu zi, separat – să muncim, să ne comportăm ca și cum am fi într-o economie funcțională.

Dacă ne-am înconvoiat un pic, să ne ridicăm și să înaintăm, chiar dacă în momentul ăsta suntem precum copilul care învață să meargă.

Acum, toți antreprenorii suntem ”în orb”.

De ce ”în orb”? Păi este simplu!

Imaginează-ți un pod.

Fiecare antreprenor construiește tot timpul, face planuri și strategii, dar se bazează pe două atribute – adică cele două piloane ale podului:

  1. anticipează viitorul ( când pornești o afacere și o pui pe picioare – încearci să “vezi în viitor”, să observi ce se va întâmpla în lunile, uneori chiar anii următori – faci un cash flow pe o perioadă mai mare de timp)
  2.  își asumă riscuri

Ambele piloane sunt la fel de importante. Dintre cele două, anticiparea viitorului era ca o super putere – pilonul podului îmbrăcat în SUPER MAN. Totuși, acum îmi pare că pe la piciorul pilonului responsabil cu anticiparea viitorului a venit o viitură mare, iar SUPER MAN ține strâns de pilon și flutură un pic în bătaia vântului.

În funcție de ce faci ACUM, de deciziile pe care le iei, poți vedea cum o să arate viitorul tău, al firmei tale, al angajaților tăi ?!

Tocmai pentru asta ți-am spus că voi continua să fac și în zilele următoare tot ce am făcut și până acum, pentru mine și pentru tine, pentru că trebuie să fim uniți și să trecem cu bine, într-un fel sau altul, peste situația care s-a “ivit” și care ne-a anulat super puterea de a ”vedea în viitor”.

Acum consider ca viitorul este ăsta și mă comport cât de funcțional pot, într-o economie care este cât de funcțională poate, cu toată viitura care a trecut pe la piloanele podurilor noastre și s-a abătut asupra întregii economii.

Voi rămâne cu ”ochii cât cepele” și în perioada următoare.

 

 Aveti grijă de voi și de cei din jur!

# Stați acasă  25% + 75%  ?