Skip to main content

Acum când scriu aceste rânduri mi-a venit în minte o chestie care mă obsedează de vreo 3 săptămâni: ce face de fapt un contabil ?

Păi stai că-ți spun eu! El nu umblă cu bani, ci doar cu urma lor.

Vezi de ce am ridicat eu ochii din pământ și mai urmăresc și alte: un parc, soarele, o cafea bună…Pentru că fac și contabilitate  uneori simt nevoia să privesc și altceva, nu doar ”urme”.

Într-o perioadă de analiză și, hai să-i spunem și de introspecție, am mai realizat că mulți antreprenori ( NU ESTE CAZUL VOSTRU!) asociază contabilul cu un soi de ”persoană care te bate la cap”, mai ales la început de lună.

Contabilul este cel care te pune să-ți scuturi buzunarele după bonuri, bonulețe, facturici, să mai cauți și prin portbagajul mașinii, prin poșete sau genți, prin torpedoul mașinii sau prin alte locuri în care ai mai umblat.

Ba, acest contabil mai are și culmea neobrăzării să te pună să facă drumuri în plus, te trimite la bancă să îi faci dovada certă a locurilor pe unde ai fost. Ăsta da tupeu!

Când ai reușit în sfărșit să aduni grămadă toate aceste hârtii, le arunci indignat într-o pungă și mergi cu ele victorios la contabil: POFTIM !!! Acum ești mulțumit?! Mă lași în pace pentru o lună?

Contabilul îți zâmbește timid și lasă ochii în pământ pentru că a venit timpul să urmărească urma ta.

În timp ce face asta, netezește bonurile sau bonulețele culese de tine de prin acele diverse locuri, le așează în ordinea zilelor, întotdeauna ziua de 1 este prima de jos, pentru că așa trec zilele, una după alta…

Cam asta este povestea scurtă a acelei ”persoane care te bate la cap” / contabilul !

La început sunt convinsă că ai bombănit zdravăn”contabilul = persoana care te bate la cap”, dar într-un final ai înțeles că face asta pentru bine tău și pentru că îți pierdu-se urma pentru scurt timp.

Atunci când contabilul îți pierde urma, imaginea ta se transformă în altceva și asta poate naște interpretări din partea unora care urmăresc acest proces.  Ei stau la pândă și abia așteaptă transformările nefirești.

Dar să lăsăm persoanele care care te bat la cap și să trecem la chestii mai serioase, pentru că altfel încep să mă bat la cap pentru că v-am bătut la cap!

Ți-am promis o scurtă Recapitulare la ceea ce este în vigoare astăzi (până luni nu mai garantez, doar te-am învățat cu asta):

Măsuri de finanțare prin programul IMM Invest – OUG nr. 29/2020

  • Mărirea garanției de stat 80% pentru creditele de investiții și credite pentru capital de lucru
  • Subvenționarea dobânzii aferente creditelor 100%
  • Subvenționarea dobânzii până la 31 martie 2021.
  • Durata finanțării 120 luni pentru investiții, 36 luni – capital de lucru + 36 luni.
  • Programul IMM Invest se regăsește în OUG 110/2017.

Măsuri de amânare la plată a ratelor scadente – OUG nr. 37/2020

Se amână plata ratelor scadente, inclusiv capital, dobânzi și comisioane între 1 lună și 9 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020 pentru următoarele categorii:

  • persoane fizice
  • persoane fizice autorizate
  • întreprinderi individuale
  • profesii liberale
  • persoane juridice.

Această procedură se aplică pentru creditele obținute de la instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare (inclusiv leasing).

Facilitatea NU se acordă pentru creditele care înregistrează restanțe la data instituirii stării de urgență sau dacă debitorii au achitat restanțele până la data solicitării de suspendare la plată.

Facilitatea se acordă celor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect, conform normelor metodologice care se vor publica ulterior (credeți că este simplu…răbdarea este chiar o virtute).

 Condiiții de aplicare pentru persoane juridice (inclusiv PFA, II):

  • Au întrerupt activitatea total sau partial pe perioada stării de urgență
  • Dețin CSU (Tip 1 – Albastru și Tip 2 – Galben
  • Nu se află în insolvență la data solicitării.
  • Solicitările debitorilor (persoane fizice și juridice) se pot face pe email sau telefon, cel târziu până la data de 14 mai 2020 (în 45 zile de la intrarea în vigoare a OUG).
  • Modificarea contractelor de credit se produce prin efectul legii, fără a se încheia acte adiționale.
  • Se vor elibera norme de aplicare în 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe (socoteala corectă este 15 aprilie 2020 )

Certificat pentru Situații de Urgență

Tip 1 – Albastru – pentru solicitanții afectați DIRECT de deciziile autorităților, prin întreruperea totală sau parțială a activității, pe perioada stării de urgență.

Tip 2 – Galben – pentru solicitanții afectați INDIRECT, prin înregistarea unei diminuări a încasărilor în luna martie 2020 (*) cu un procent de minim 25% față de media încasărilor în perioada ian-feb 2020 (*).

Solicitantul beneficiază de un singur tip de certificat și acesta este eliberat pe CUI-ul societății. Nu se eliberează CSU pentru punctul/punctele de lucru!

Aveți grijă de voi și de cei din jur!