Pe covorul roșu

Pe covorul roșu

A fost o dată un copil mic, mic tare, aproape că nu ajungea la clanța ușii. Era tare drăgălaș și dulce. În camera lui, pe un dulăpior era un jurnal. În acel jurnal bunicii notau în fiecare zi câte ceva, iar în weekend, venea rândul părinților să scrie în el.
De fiecare dată când părinții lui plecau dimineața la serviciu el se uita luuung după ei…
Nu prea înțelegea el chestia asta cu plecatul părinților de acasă în fiecare dimineață, uneori chiar și în weekend.
Când părinții ieșeau dimineața pe ușă, în același timp intrau bunicii. Ei îi făceau toate poftele, toate dorințele îi erau îndeplinite cu sfințenie.
Câteodată se întreba dacă nu cumva bunicii aveau o baghetă magică, sau poate mai multe…

Într-o zi, părinții lui au rămas acasă.
Copilul a fost atât de fericit încât a reușit să ajungă până la clanța ușii, doar dintr-o mișcare.
Dacă l-ai fi privit cu încetinitorul, aveai senzația că are niște aripi invizibile.
Părinții se uitau cu încântare și bucurie la puiul lor care a apărut în pragul camerei cu brațele pline cu cărticele de colorat și o grămadă de creioane colorate.
Pe măsură ce alerga fericit spre părinți, îi mai cădea câte un creion din brațe. Încerca să culeagă unul de pe jos, dar pe cealaltă parte îi cădea alt creion colorat…..
Era pur și simplu delicios să îi vezi energia, bucuria și încântarea pe care o arăta pentru că, în sfârșit petrecea o zi întreagă cu părinții lui.
A doua zi, cel mic s-a trezit cu noaptea-n cap. A stat cumințel în pat până când a auzit ușoare zgomote făcute de părinții lui, atunci când au ieșit din dormitorul lor.
Inimioara lui bătea cu putere, spera tare, tare ca părinții lui să mai rămână, măcar încă o zi acasă cu el.
Dintr-un salt era la ușă și a văzut că și ei sunt în continuare în pijamale.
Părinții i-au spus că vor rămâne acasă cu el, nu numai astăzi, ci o perioadă un picuț mai mare, poate chiar câteva săptămâni.
Își doreau asta de multă vreme, aveau atât de multe de recuperat… au pierdut multe lucruri din evoluția celui mic. Au înțeles că timpul care a trecut nu mai poate fi recuperat, dar pot câștiga timpul prezent.
Dintr-o dată, copilul nostru a alergat în camera lui și a reușit să se urce pe un scaun, a ajuns la jurnalul din dulăpiorul camerei lui, l-a luat cu multă grijă și l-a dus fericit și mândru, mamei.
I-a spus că i-ar plăcea să îi citească și lui, în fiecare zi, ce scrie ea în acel jurnal.
Mama a zâmbit și i-a răspuns că în perioada următoare nu vor mai scrie în jurnal, în schimb vor filma multe momente împreună.
Copilul nostru era acum personajul principal dintr-un filmuleț în care petrecea zi de zi doar împreună cu părinții lui.
Filmulețul va fi neprețuit în viața micului actor! Filmul va fi premiat cu primul lui Oscar !

Tu cum procedezi, scrii în jurnal sau faci filmulețe de Oscar ?

aneta@

Lasă un răspuns

Back to top