Păpușa din vitrină

Păpușa din vitrină

A fost odată ca niciodată o păpușă așezată în vitrina unui magazin cu jucării.
Păpușa avea o piele albă, buzele roșii și părul de culoarea spicelor de grâu copt.
Era îmbrăcată cu o rochiță mov care avea la poale volănașe mici ca niște petale de lalea. Pantofiorii din picioarele ei erau verzi, ca frunzele de lalea.
Privită de la distanță o puteai asemui ușor cu o lalea îmbobocită.
Mânuțele ei erau întinse spre vitrină așa ca o invitație…

În fiecare zi, prin fața acelui magazin treceau mulți copii.
Doar unui copil, păpușa din vitrină îi atrăgea tare, tare atenția.
De fiecare dată când ajungea în fața vitrinei, privirea copilului era fixată asupra păpușii. Aveai senzația că cei doi comunicau cumva, la un alt nivel.
Mama copilului era ușor grăbită în drumul lor spre casă, așa că îi lasă doar un strop de timp copilului să se oprească în fața vitrinei.
Când copilul era luat de la grădinița de tăticul lui, stăteau un pic mai mult de un strop în fața vitrinei, pentru că și tăticul lui era fascinat de trenulețul din spatele vitrinei, sau uneori mai studia și mașinuțele așezate frumos pe câteva scări.

Păpușa era un martor tăcut al fiecărei povesti, pe care fiecare copil care trecea prin fața vitrinei i-o transmitea.

Într-o zi, pe drumul spre casă, copilul s-a oprit în fața vitrinei.

Voia tare mult să-i spună păpușii că astăzi a fost o zi specială pentru el.
Și-a învins timiditatea și a mers la câțiva colegi de grupă, cărora le-a spus cât de mult îi admiră 
Pe unul pentru că este mereu vesel, pe altul pentru că este prietenos, un alt coleg este mereu pus pe șotii…
La final, le-a spus colegilor că i-ar plăcea să fie ca ei.

Colegii s-au uitat surprinși la copilul nostru și i-au spus că și ei îl admiră foarte mult pentru faptul că este darnic, îi ajută întotdeauna când au nevoie …și lor le-ar plăcea să fie ca el!

Copilul nostru a realizat atunci cât de important este să comunici, să ai prieteni, să primești și să dăruiești, fără să te temi că cineva va râde de tine.

În toate zilele în care se oprea în fața vitrinei în care era așezată păpușa, îi povestea în gând toate întâmplările de peste zi, tot ce i-a plăcut sau tot ce ar fi vrut să facă diferit.

Simțea că păpușa îl ascultă fără să-l certe sau să îi spună că a făcut ceva mai puțin bine. îl încuraja în felul ei tăcut.

Părinții îl iubeau din tot sufletul lor, simțea asta în fiecare zi, dar uneori îl mai dojeneau și asta îl făcea să mai piardă un pic din curaj.

Astăzi când a privit vitrina și nu a mai văzut păpușa l-a cuprins un val de bucurie. În acea clipă a simtit că teama a dispărut și locul ei a fost luat de curaj.

A doua zi când a ajuns la grădi, într-un colț al clasei, pe un scăunel era așezată păpușa din vitrină.

A zâmbit în sinea lui și a mers direct la colegii de clasă.

Aceștia l-au luat de mânuțe și pe el și au început să asambleze împreună șinele unui trenuleț cu câteva vagoane.

Păpușa aștepta cuminte să oprească trenul în acea gară și să plece mai departe în călătoria ei…

aneta@

Lasă un răspuns

Back to top