Globul de cristal

Globul de cristal

A fost o dată ca niciodată un glob de cristal.

Imaginează-ți că în el locuiau multe familii cu copii, dar și unele fără copii.
Globul de cristal arăta ca un stup de albine, cu multă forfotă și agitație, dar și multă veselie.
Primăvara tocmai sosise, copacii erau plini de flori, magnoliile își etalau cu grație florile mov natura parcă renăștea după un somn odihnitor și lung.
Un gândăcel minuscul se infiltrase șiret în globul nostru de cristal și voia să împrăștie, la rădăcina copacilor înfloriți un soi de lichid care, odată ajuns la rădăcină ștergea culoarea florilor. Totul devenea incolor, parcă fără viață, fără sens. Lucrul ăsta se întâmpla doar dacă gândacelul era privit de cât mai multe persoane.
Locuitorii globului nostru de cristal au simțit că ceva nu este chiar așa cum trebuie, s-au sfătuit și au decis să-i vină de hac șiretului gândăcel.
Într-o zi, o familie din globul nostru de cristal care avea mulți copaci în grădină, toți înfloriți, au închis ușa casei și aurămas înăuntrul casei vreme de câteva zile. Toți membrii familiei s-au bucurat tare de timpul petrecut împreună, au gătit, au citit, au ascultat muzică, s-au jucat. Uitaseră cât de prețios este acest timp, în familie.
După câteva zile, vecinii lor au văzut că toate florile copacilor din grădină sunt intacte, ba chiar mai frumoase și mai colorate, așa că au decis să rămână și ei în casă.
Încet, încet, toate familiile din globul nostru de cristal s-au izolat de gândăcelul cel șiret.
Acesta a dat târcoale zile în șir copacilor, dar, fără spectatori, lichidul pe care voia să-l toarne la rădăcina copacilor, nu avea niciun efect.
După câteva zile în care gândăcelul a fost ignorat total, niciun locuitor al globului nostru de cristal nu a ieșit afară și nu s-a speriat de intenția lui rea, acesta s-a declarat învins și a plecat, aș îndrăzni să spun că a fugit cât de repede a putut.

Florile copacilor au început ușor să se deschidă și mai mult, magnoliile să umple întreaga natură cu mirosul lor discret și proaspăt…
Locuitorii globului nostru de cristal au ieșit cu toții afară și s-au bucurat atât de tare când s-au revăzut că săreau în sus de euforie.
Florile copacilor se scuturau ușor în semn de recunoștință și mulțumire, ca într-un glob fermecat pe care-l agiți un pic și privești fermecat povestea din interior.

aneta@

Lasă un răspuns

Back to top