Unii dintre voi m-ați întrebat de ce nu vă mai scriu.
Așa că, dacă tot este soare afară și vine weekendul, m-am gândit să-ți împărtășesc ceva. Poate fi o lectură de weekend sau poate fi o poveste cu morală. Tu alegi J
În ultimii ani am simțit că îmi lipsește o piesă din ”puzzle”, așa că m-am așezat frumos cu mine, față în față, ca într-o oglindă și … am mers la câteva cursuri să ”înțeleg” mai bine ce-i cu piesa lipsă!
Tipic unei minți logice, raționale și riguroase: CURSURI / ÎNȚELES!
Așa că, acum aproape patru ani eram la un curs, de fapt la un modul dintr-un curs care a durat aproape 6 luni. Pentru că nu-mi permiteam să ”pierd” timpul în interiorul săptămânii, mi-am ales cursuri care se derulau în weekend.
Era o zi de duminică, însorită și plăcută, așa cum este la final de iunie.
Sala de curs era plină de oameni. Eram 85 în total, cu tot cu trainer, curioși, nerăbdători și avizi de informații și experiențe, că doar asta presupune un curs, nu?
Să pleci de acolo ”tobă” de cunoștințe pe care ți le notezi conștiincios și riguros în caietul de cursuri, caiet păstrat cu sfințenie și credința că trebuie să notezi tot, să nu ratezi vreo informație relevantă sau super importantă, pe care cine știe când o vei folosi… sau cine știe când vei avea mare nevoie de ea.
Aiurea! Nu răsfoiești aproape niciodată un caiet de curs la care ai fost din obligație și nu ți-a plăcut ”moaca” celui care ți-a livrat informația, nu te-a captivat, sau dacă nu a avut un impact undeva în interiorul tău.
Dar să revin. Duminică, sfârșit de iunie, atmosferă plăcută în sala de curs, oameni din toate categoriile profesionale și sociale (de la avocați, medici, psihologi, la vânzătoare sau șoferi de taxi). Un adevărat curcubeu !
Înainte de pauza de prânz, trainerul ne anunță că ”astăzi pauza de prânz durează două ore”!
Cam dubios pentru mintea mea, dar… imediat mi-a fost livrat și sensul cuvântului dubios gândit de mintea mea!
Va trebui să ne împărțim în grupe de câte 6 persoane și să ieșim în stradă să ”CERȘIM” bănuții pentru masa de prânz.
WHAT???
Trainerul era impasibil, de neclintit și foarte vocal în explicații: cerșim, sau putem ajuta diverse persoane în schimbul banilor, putem face diverse servicii, orice metodă onestă este acceptată.
Eram siderată, îngrozită, pietrificată de-a dreptul!
CUM ADICĂ SĂ CERȘESC ? O UMILINȚĂ MAI MARE NU POT TRĂI ÎN VIAȚA ASTA!!!
RENUNȚ LA CURS!!!
Încet, încet, m-am calmat, mi-am adunat resturile de orgoliu împrăștiate prin toate buzunarele ascunse, sau la vedere ale învelișurilor mele și am reușit să silabisesc ceva despre o grupă…cine vrea să facem o grupă…
Cum nu eram singura în acestă situație am strâns repede în jurul meu încă 5 ”rătăciți mental” de la aceeași ”zdruncinătură”, la fel de siderați ca mine.
Am făcut toți șase un cerc frumos pe jos, în mijlocul sălii de curs și așteptam idei… de la ”idealiștii” din noi.
Am stat acolo o vreme, dar ideile întârziau să apară. Ne-am zis că e de la lipsa aerului, așa că ne-am ”târât, scurs” fiecare cum a putut, afară, la soare.
Timpul trecea și NU în favoarea noastră.
Lumina, soarele, oamenii care treceau pe bulevard, copacii plini de viață, păsărele… ce mai frate, tot tacâmul …totul era acolo să ne încurajeze!
Am decis să ne splituim, pentru că așa ne cresc șansele să mâncăm un covrig la masa de prânz. Zis și făcut!
Cred că am omis să vă spun că zona în care s-a ținut cursul era centrală, undeva prin Unirii.
Eu eram îmbrăcată office, colegii mei de grupă (2 băieți și 3 fete) la fel, că doar eram la un curs!
Cum îți închipui tu că arată o astfel de persoană (ca mine) venind în fața ta și cerșindu-ți bani?! Haide, te rog să faci acest exercițiu de imaginație!
Am decis să îmi înfrunt soarta și să încep cu un domn portar, la o clădire de birouri (fiind weekend era goală).
M-am dus horărâtă la domnul portar și i-am spus adevărul:
– ”Sunt la un curs de dezvoltare și trainerul ne-a trimis în stradă, să facem un exercitiu prin care cerșim bani pentru masa de prânz. Dacă nu strângem bani, nu mâncăm astăzi! Uitați, chiar am bani în portmoneul meu, dar trainerul a numărat tot când am plecat, așa că nu pot să mă păcălesc singură, sau pe trainer. Vă rog din suflet, domnule portar să-mi dați 5 lei! ”
Omul se uita la început foarte neîncrezător, chiar temător pentru deplinătatea facultăților mele mintale. Pe măsură ce vorbeam și a simțit emoțiile mele, văd în ochii lui o urmă de simpatie, apoi îl văd zâmbind și căutându-se în buzunare. Avea doar câteva hârtii de 10 lei!
Pentru că i-am cerut 5 lei, i-am dat omului rest la cei 10 lei dăruiți + o îmbrățișare gratis, ca semn al recunoștinței mele (pe vremea aia erau permise și chiar binevenite îmbrățisările J).
Când am văzut bănuții în mâna mea a trebuit să mă așez pe bordură câteva clipe, pentru că impactul emoțional a fost extrem în acele momente.
Un coleg de grupă a decis să rămână cu mine, pentru că este mai sigur așa. Mă rog, treaba cu colegul și decizia lui aveau mai puțină importanță în acele momente. Ceea ce conta era doar MISIUNEA/OBIECTVUL !
Pentru că am prins un mic curaj, m-am îmbărbătat precum Zoe și am plecat mai departe.
Am văzut în fața mea o poartă larg deschisă așa că am intrat în curtea în care se oficiază căsătoriile în sectorul 3. Mare de oameni tineri, frumosi, veseli, gălăgioși…
Eu cu cerșitul și colegul după ”fusta mea”!
Mă apropii decent de un grup suficient de mare de persoane (am avut grijă să nu fie miri/nași sau alte personaje importante), spun același lucru – adevărul – despre curs și am curajul să privesc oamenii în ochi în momentul în care le spun asta.
NU VOI UITA NICIODATĂ EXPRESIILE CELOR CARE M-AU ASCULTAT!
Aveau un zâmbet cumva complice în colțurile gurii, dar și un soi de înțelegere, compasiune și … un ușor dispreț.
A fost un mare amalgam de simțiri acolo!
Greu tare de digerat o astfel de trăire, dovadă că încă mă gândesc la acele momente.
Nuntașii noștri au fost mai mult decât darnici, iar în marea lor mărinimie mi-au aruncat în sus o hârtie de 100 lei, privind ironic dansul ei prin aer și strădaniile colegului de a prinde valoroasa hartie. Vă scutesc de comentariile referitoare la duminică, sărbătoare, căsătorie, curaj…
Acea zi de sfârșit de iunie a fost una din cele mai adânci și pline de înțelesuri experiențe din viața mea.
Totul a avut SENS pentru mine!
Eu cred că este nevoie să știi ce vrei! Caută sensul în toate!
Dacă nu știi clar către ce te îndrepți, sau care-i obiectivul pe care vrei să-l atingi, îți pierzi timpul, îți consumi inutil energia, te risipești.
Mă gândeam la început că trainerul vrea să ne umilească, că n-are nicio noimă treaba asta cu cerșitul în stradă. Cine ne dă nouă bani când ne vede cum arătăm și cum suntem îmbrăcați?
Mai mult, ai senzația că cei din jurul tău îți pun bețe în roate, nu te înțeleg, sunt împotriva ta.
TU nu ai nicio vină, ceilalți sunt de vină, MEREU!
Trainerul e un tâmpit, așa m-am gândit la început!
Imediat mi-am amintit care a fost scopul pentru care am venit la curs!
Ca să obții ceea ce vrei este nevoie să faci o acțiune în care te implici 100%!
Am ieșit în stradă și am cerșit! Nu pentru bani, nu pentru mâncare, ci pentru a învăța o lecție importantă!
Acționează și pune suflet! Doar așa durează !
Dacă a ajuns la tine povestea mea, sper să ajungă și OBIECTIVUL meu de acum: mi-ar plăcea să nu-ți mai ”cerșesc” o factură rătăcită, o demisie uitată, un extras lipsă etc… notează-ți pe un postit, într-o agendă, dar NU în caietul cu notițe inutile, că tot ce-ți cerem este în primul rând pentru tine.
Repetă-ți asta o vreme și voi ști că-ți pasă, iar noi vom fi din ce în ce mai rar ”cerșetori”. Doar așa vom da împreună un sens acțiunilor noastre!
Numai gânduri cu sens!
Imagine: Ryoji Iwata
