Timp pentru o cafea

Cu ceva timp în urmă am discutat să ne vedem la o cafea, să ieșim un pic din sfera profesională.

Să ne dăm voie să fim și altfel, măcar pentru câteva ore, să împărtășim diverse lucruri plăcute, să ne încărcăm cu energie sau, de ce nu, să-l ascultăm pe cel din fața noastră.
Lucruri firești, normale și umane.

Dar, ghici ce!
Niciodată nu ne-am sincronizat și nu am avut timp pentru asta.
Ce zici, răsună ceva și în mintea ta când spun asta?
Ei bine, eu am simțit-o din plin, în timp ce vorbeam ieri, la telefon.
Ar fi trebuit să îmi fac timp pentru o cafea.
Și tu ar fi trebuit să îți faci timp.
Nu mă simt vinovată, dar acum îmi pare rău pentru acel timp pe care l-am fi putut petrece altfel decât muncind.

#Dacă ieșeam la acea cafea, cu siguranță ieșeam în natură. Deci, adăugăm la listă și deconectarea de natură.

Astăzi văd soarele intrând prin fereastra biroului meu, sau prin cel al mașinii când vin, sau plec de la birou.
Acum natura este tot acolo, dar eu
nu mai pot avea acces la ea ca atunci când aș fi băut cu tine o cafea.
Chiar dacă aș ieși un pic să mă plimb, în mintea mea ar fi o ”scamă” care m-ar întreba dacă am declarația pe proprie răspundere la mine, sau CI-ul, sau dacă persoanele pe care le întalnesc în cale sunt sănătoase…

Dar, am voie să mă plimb, oare?
Da, doar în mintea mea, deocamdată.

Cuvintele de mai sus încearcă să cuprindă, pe de o parte, o mare părere de rău și pe de altă parte, o promisiune pe care mi-am făcut-o în primul rând mie: sunt și alte lucruri importante în viață, în afară de muncă.

Normalitatea de dinainte (cu doar 3 săptămâni în urmă) era de fapt un soi de boală care începea să se cronicizeze.

“Ceva” a oprit-o la timp și a deschis larg porțile unei alte realități.

Tu cum îți vei scrie noua realitate?

Ai făcut loc în realitatea ta pentru o cafea, cu cineva drag, undeva în natura care acum se pregătește să te primească cu tot ce are ea mai frumos, doar atunci când vei fi pregătit să o privești și să te încarci și să dai mai departe?