M-am trezit dimineață dintr-un vis tare agitat, în care eram înconjurată de documente, dosare, declarații…toate cu dead-line azi! Mi-a luat câteva clipe să-mi dau seama că a fost un vis. Odată dezmeticită, am realizat că este de fapt realitatea mea de zi cu zi.
Meseria mea nu este deloc ușoară și mă bucur că nu este mecanică sau plictisitoare. Ea presupune implicare, atenție, grijă și multă dăruire. De ce spun toate astea? Prin mâinile, ochii, mintea și sufletul meu trec și toate poverile tale. De la frământări la oftaturi, de la zâmbete la ”înjurături”, atunci când îți dau vești despre starea ta financiară sau fiscală, despre ce e deductibil și ce nu, despre ce a mai gândit legiuitorul peste noapte, despre cât de bancabil sau eligibil ești, despre…
În spatele ”hârtiilor” pe care unii clienți le aruncă într-o pungă de 1 leu să le ”ducă la contabil”, când și dacă își aduci aminte, stau ore sau zile de ordonat, gândit, întrodus în coloane, tabele, jurnale, balanțe, declarații, bilanțuri.
Altfel spus, eu încerc să traduc totul din limba noastră codificată, în româna pe înțelesul tău, totul cu calm și cât se poate de poetic, după nopți în care perna mea este codul fiscal. Nu știu cu câte perne dormi tu sub cap, dar mie îmi sunt necesare mai multe, coroborate între ele.
Legătura asta dintre noi, contabilii și clienții noștri este ca un pod pe care-l construim pentru a merge împreună în viață, cu tot ce înseamnă ea. Doar că uneori, pilonii podului devin în timp dezechilibrați și asta doar pe partea noastră, cea a contabililor.
La finalul fiecărei Sfinte Zi de 25, noi contabilii suntem storși de ultima picătură de energie, cu nervii întinși la maximum că Sfântul site Anaf nu procesează recipisele, sau poate nu merge deloc că se abgradează, sau că declarația nu știu care s-a actualizat în ziua în care e termenul final, sau… clientul care te-a consumat cel mai mult a uitat să-ți plătească și ție serviciile.
Oare cum putem face astfel încât să mergem cu toții drept, iar în Sfânta zi de 25, pilonii tuturor podurilor să fie echilibrați? Ce putem face oare diferit?