Am privit cerul și am observat că este lună plină.
Îi zâmbesc timid și mă întreb în sinea mea, oare mă vede?!
Îmi face cu mâna și-mi spune în șoaptă, la ureche: “e timpul să-ți pui o dorință!”
Mi-aș dori să plouă!
În MINTEA mea cred că după ploaie totul revine la viață, mai proaspăt, mai intens, mai curat!
Stau la geam și aștept ploaia. Grăbită aștept să se întâmple, doar așa eram obișnuită.
Aștept, aștept, și iar aștept…. măcar o picătură.
Plec dezamăgită și nervoasă de la geam. Bombăn în mintea mea!!
Închid ochii și îmi doresc să plouă!
Respir încet, SIMT cum mă cuprinde un soi de căldură leneșă. Mă las pradă acelei moleșeli plăcute și fac un search în interior. Sap adânc în cele mai ascunse cotloane. Stau acolo cât e nevoie ACUM!
Îmi promit să mă întorc cu forțe proaspete la următoarea lună plină.
Deschid ochii încet …
La mine în suflet a plouat mult!
La început cu stropi mici și rari, apoi cu stropi mari, și mai mari,iar la final…fiecare strop era ca un val.
Privesc din nou cerul.
Luna s-a ascuns, deocamdată!
