În dimineața asta m-am așezat confortabil în mintea mea pe o plajă cu nisip fin și cald.
Soarele se năștea pe cer încă o dată în speranța că nu va muri bătrân diseară.
Razele lui mă învăluiau toată, ca o mângâiere a mamei atunci când eram prunc.
Am privit marea care se întindea cristalină în fața ochilor mei, lenesă și unduitoare ca o felină răsfățată.
Valurile ei cântau în urechile mele un cântec despre povestea celor care au străbatut lumea în lung și-n lat căutând neobosiți o cutie
Am închis ochii și am început să scanez încet și fără grabă fiecare părticică din interior.
Am simțit parcă mâinile de mami cum treceau ușor prin fiecare loc, lăsând în urmă liniște și cald.
Am stat acolo cât o veșnicie.
Când am deschis ochii am găsit în palmă un grăunte sidefat care mă privea insistent.
Am știut atunci că am fost acolo și am dat drumul ultimului lucru care rămăsese pe fundul cutiei Speranța.
