Totul în jur se mișcă rapid. Ai senzația că ai clipit o dată și ziua este deja la jumătate.
Îți spui în gând, mai am timp să fac mare parte din to-do list. Ce nu am reușit să fac astăzi, reportez pentru mâine. Mâine voi avea mai mult spor.
Încet, vine seara. Privești ceasul și deja este trecut de ora 20.
Tragi linie și constați că lista ta este bifată doar un pic peste jumătate.
Închizi laptopul, încerci să-ți îndrepți un pic spatele și constați că umerii tăi sunt grei. Mai arunci o privire pe to-do list. Oftezi!
Închizi ușa biroului și zâmbești inconștient la gândul că acasă te așteaptă cineva drag. Speri doar ca soțul tău să fi ajuns acasă înaintea ta.
Pe drumul spre casă faci o altă listă mentală: trebuie să trec pe la supermarket, mă opresc un pic la farmacie… Oare mai am ceva de făcut?
Da! Dimineață m-a rugat fiica mea să cumpăr o cărticică de povești din care să-i citesc în fiecare seară câte puțin, chiar înainte de culcare.
Privești ceasul! Este târziu, librăriile sunt închise…. pașii tăi spre casă sunt mai mici acum. Te simți vinovată. Cărticica trebuia să fie prima pe to do list-ul tău…
Te-ai regăsit în rândurile de mai sus? Răspunde-ți cu toată sinceritatea! Doare, nu-i așa?
Timp de câțiva ani, eu așa am funcționat. Ca un ”robot” care bifează task-uri pe grămezi de to-do list-uri.
De multe ori listele colegilor, clienților erau și ale mele, sau mai mult ale mele.
Pe măsură ce timpul trecea, îmi luam și mai multe responsabilități. Voiam să rezolv și mai multe ”probleme”.
Voiam să muncim astfel încât copilul nostru să nu ducă lipsă de nimic.
Într-o zi, am ajuns acasă și fiica mea, se juca cu bona. Nu m-au observat când am intrat pe ușă. Am rămas câteva clipe să le privesc, să mă bucur!
Fiica mea a spus atunci: ”Mami, uite ce am găsit!”
Zâmbetul meu a pierit brusc. Mami era bona!
Mă întorc un pic în timp, mă văd pe mine copil.
Mama mea se juca cu mine? Îmi citea povești? Era prezentă mereu, sau măcar atunci când aveam cea mai mare nevoie?
Tot eu îmi răspund, cu același zîmbet amar: NU!
Muncea să nu îmi lipsească nimic.
Oare când mi-a spus mama că îi lipsesc sau că mă iubește? Dar când m-a luat în brațe să mă țină acolo strâns, să fim un singur suflet?
Răspund tot eu, cu același zâmbet înțelegător și amar: de câteva ori, cred că îmi ajung degetele de la o mână.
Eu ce fac acum? Repet ce am învățat de la mama, poate un pic diferit…
Te-ai regăsit și în rândurile de mai sus? Răspunde-ți cu toată sinceritatea! Doare și aici, nu-i așa?
”Mami, uite ce am găsit!”
Acela a fost pentru mine momentul în care am spus STOP!
Am făcut schimbări în mine, schimbări în programul meu zilnic, în viața mea. Am făcut cursuri de dezvoltare personală, cursuri de dezvoltare emoțională, coaching, curs de hipnoză, cursuri de meditații.
Voiam să învăț eu mai întâi ce sunt emoțiile, cum le recunoaștem, ce simțim când trăim fiecare emoție în parte. Am învățat cum să fiu MAMĂ!
Atunci când le-am trăit intens, am alergat într-un suflet la fiica mea. Am luat-o în brațe și parcă era prima oară când făceam asta. Era îmbrățișarea sufletelor noastre!
Seara, la culcare, fiica mea ascultă o poveste. Mereu altă poveste. Adoarme zâmbind: ”MAMI scrie povești pentru mine!”
Am câștigat cel mai de preț lucru: TIMP PETRECUT CU COPILUL MEU! L-AM ASCULTAT ȘI M-AM CONECTAT CU EL!
Dacă ar fi să reformulez un pic, aș spune că AM ATINS SUFLETUL COPILULUI MEU!
Am scris aceste rânduri și pentru mine. Încă mă dor acele cuvinte ”Mami, uite ce am găsit!”
Și tu poți câștiga timp, cel mai prețios timp!
Timpul pe care nu l-ai petrecut cu copilul tău, nu mai poate fi recuperat. Niciodată!
Și…nu spera într-un trecut mai bun. Schimbă prezentul!
Am scris aceste rânduri în mod special pentru tine.
Te înțeleg pentru că am fost acolo. Te pot ajuta să te doară mai puțin, sau chiar deloc. Te pot ajuta să te bucuri! Te pot ajuta să atingi și tu sufletul copilului tău!
Știu că nu este ușor. Chiar știu bine!
Scrie-mi despre tine, poate un pic și despre copilul tău.
Ce ai vrea să schimbi ? Ce îți este cel mai greu ?
