A fost o dată ca niciodată cu băiețel.
Familia lui era una nevoiașă, care nu își permitea să îi ofere copilului prea multe lucruri pe care alți copii de vârsta lui le primeau, uneori fără să le ceară sau, să aibă neaparăt nevoie de ele.
Băiețelul nostru era un observator tăcut atât al vieții lui de familie, cât mai ales al colegilor lui. Fiecare zi era o nouă lecție de viață pentru el.
Își dorea să își ajute familia cât putea de mult și cât îi permiteau puterile lui de copil.
Se bucura când venea seara și toată familia se strângea în jurul mesei. Masa lor era una modestă, dar fiecare bucățică de mâncare era primită cu recunoștință.
Seară de seară păstra un pic din porția lui de mâncare și pentru prietenul lui necuvântător, un cățel găsit pe drumul de întoarcere de la școală.
Într-o zi, băiatul a plecat să le ducă părinților lui, care arau ogorul, mâncare caldă gătită de bunica. Afară era soare și foarte cald, iar ogorul era cam departe, aproape de vârful dealului.
În afară de traista cu mâncare, bunica i-a pus și un bidon cu apă, să stingă setea oamenilor de pe câmp pe acel soare arzător.
Bunica nu și-a imaginat că băiețelul nostru era doar o mână de om, iar traista cu mâncare și bidonul cu apă pot fi o povară cam greu de cărat la deal.
Băiețelul nostru a plecat hotărât și foarte mândru la drum, cu gândul că va fi de mare ajutor părinților.
Pe măsura ce urca, traista se făcea tot mai grea și picioarele lui parcă băteau pasul pe loc. S-a oprit un pic să-și tragă sufletul și a văzut că în spatele lui era cățelul lui care dădea fericit din coadă.
Băiatul s-a bucurat tare să vadă că are un tovarăș cu care să împartă acest drum. Cățelul s-a apropiat și i-a arătat băiatului că îi poate pune pe spatele lui traista, iar el să ducă în mânuțele lui doar bidonul cu apă și așa destul de greu de urcat la deal.
Au pornit hotărați mai departe la deal. În mintea băiatului, gândul că-și va ajuta părinții era cel care-i dădea putere. Își repetă în gând că mai este un pic și va reuși. Fiecare pas îl aducea mai aproape de ceea ce-și dorea să facă.
Pe măsura ce mergeau au întâlnit în drum și un cal rătăcit de stăpân. Calul s-a apropiat de cei doi prieteni și a fost bucuros să aibă companie până la stăpânii lui care erau în vârful dealului, la arat ogorul.
Calul s-a aplecat ușor și a invitat băiatul să se urce pe spinarea lui, până la deal.
Cei trei prieteni au parcurs împreună drumul la deal.
Părinții au fost foarte bucuroși și mândri când și-au văzut copilul aducându-le merinde și apă. Au împărțit cu vecinii mâncarea și apa, ca pe un lucru firesc.
Seara, când au ajuns cu toții acasă, în poartă îi aștepta stăpânul calului cu un dar pentru ei.
Băiatul nostru a învățat încă o dată lecția că a dărui deschide larg o poartă pentru a primi ceva neprețuit.
Părinții au fost cei care au sădit în el această sămânță, iar el o va duce mai departe.
Dăruiește și vei primi înzecit❤️
